You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2021 > 15-12-2021

Sittings of the Chamber of Deputies of December 15, 2021

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.9 Bogdan-Alexandru Bola - declarație politică intitulată "România nu este groapa de gunoi a nimănui";

Domnul Bogdan-Alexandru Bola:

"România nu este groapa de gunoi a nimănui"

Împreună cu colegul meu, Alexandru Kocsis, am depus o inițiativă legislativă prin care stabilim clar că introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora, este interzisă. Adică, orice deșeu care nu poate fi folosit în economia circulară nu mai poate fi adus, sub niciun pretext, în România.

Pentru a înțelege mai bine, economia circulară presupune un sistem de producție și reutilizare a deșeurilor, acesta fiind utilizat în multe domenii, de la industria alimentară, la modă, de la energie, la industria auto. Adică, poți aduce deșeuri doar pentru a fi reciclate sau folosite drept combustibil. Tocmai de aceea, am prevăzut foarte clar că pe teritoriul României nu va fi permisă introducerea deșeurilor amestecate de mai multe tipuri, nesortate sau care conțin impurități într-o proporție mai mare de 1% și fără să se prezinte documente de proveniență.

Asta înseamnă că, dacă nu dovedești că deșeul poate fi în totalitate reciclat sau folosit în industrie, nu mai este primit în țară! Practic, nu mai permitem amestecurile de deșeuri, în care operatori economici inconștienți ascund gunoaie și inundă România. Deoarece acel maximum de 1% impurități, când vorbim de transporturi medii de sute de tone, înseamnă mii și mii de kilograme de deșeuri care ajung la gropile de gunoi sau, mai grav, arse ilegal pe câmpurile patriei. Cât despre cei care îngroapă România în gunoaie, am decis să îi lovim acolo unde doare mai tare - profitul lor. Tocmai pentru că, până acum, diferența uriașă între câștiguri și amenzile primite i-au făcut pe mulți să nu le pese de mediu sau de concetățeni, am prevăzut, pentru prima dată în legislația noastră, ca "veniturile realizate de operatorul economic pe perioada în care a funcționat fără deținerea autorizațiilor de mediu corespunzătoare se confiscă".

Dacă minți în acte și aduci deșeuri care nu pot fi valorificate, îți pierzi toți banii obținuți din această activitate. Iar pentru a fi siguri că măsura noastră va avea un impact real, am dublat-o prin următoarele prevederi: "în urma constatării unor abateri repetate de la legislația privind protecția mediului, odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii, se va putea dispune suspendarea sau anularea autorizațiilor deținute, după cum urmează: dacă o persoană juridică săvârșește două fapte care contravin legislației de mediu într-un interval de 6 luni de la constatarea primei abateri, autorizația de mediu va fi suspendată pe o perioadă de 3 luni; dacă o persoană juridică săvârșește mai mult de trei fapte care contravin legislației de mediu într-un interval de 12 luni de la constatarea primei abateri, autorizațiile de mediu vor fi anulate".

Toate aceste măsuri, care, credem noi, ar fi trebuit să existe deja, le-am dublat prin solicitarea expresă către Ministerul Mediului de a reduce punctele de trecere a frontierei pentru deșeuri de la 77, la doar 15. Acest lucru se putea face încă din 2006, însă alții l-au trecut cu vederea. Noi, nu! Doar în acest mod, comisarii Gărzii Naționale de Mediu vor putea fi cu adevărat eficienți și vor putea pune în aplicare corect tot ce am prevăzut mai sus, în inițiativa noastră legislativă.

Mă aștept ca această inițiativă să stârnească furia unor cercuri de interese și să avem opoziție sau întârzieri din partea cui nici nu te aștepți, însă măsurile sunt bune, necesare și de prea mult timp trecute cu vederea. Doar așa putem trece de la declarații sforăitoare, politicianiste, la fapte de care chiar au nevoie cetățenii și mediul înconjurător din România. Și nu ne-am oprit aici în schimbările legislative propuse în legislația mediului, ultimele dintre ele vi le voi prezenta în doar câteva zile, cu voia dumneavoastră.