Nicolae Giugea
Nicolae Giugea
Ședința Camerei Deputaților din 31 octombrie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.156/09-11-2017

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-05-2020
20-05-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 31-10-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 31 octombrie 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.33 Nicolae Giugea - declarație politică "Pentru fiecare problemă a românilor, PSD are soluția - mai pune o taxă!";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Nicolae Giugea:

"Pentru fiecare problemă a românilor, PSD are soluția - mai pune o taxă!"

Încă de la începutul acestui an, noi, cei din PNL, am avertizat că, așa cum guvernează PSD și ALDE, nu există nicio șansă ca populația să simtă vreo brumă de prosperitate, chiar și într-un an de creștere economică puternică. Atunci unii ne atrăgeau atenția și ne certau că ar fi bine s-o lăsăm mai moale și să-i lăsăm în pace, pe Dragnea, pe Grindeanu sau chiar pe Tudose, și să nu-i mai criticăm, ci să-i lăsăm "să facă bine"... căci ei vor face bine! Argumentul nostru de atunci, dar care stă în picioare și acum a fost acela că PSD nu este pentru prima dată la guvernare și nu ar fi avut nevoie de o perioadă până să se acomodeze, ci, dimpotrivă, PSD a fost la guvernare mai bine de 20 de ani, din cei 27 care au trecut de la căderea comunismului, fie direct, cu prim-miniștri și miniștri, fie prin interpuși, așa cum a fost principalul lor aliat de guvernare, șef al unui partid pseudoliberal. Dacă nici în două decenii PSD nu a reușit să genereze prosperitate pentru poporul român, atunci nu ne mai poate convinge nimeni că ar putea să o facă în câțiva ani de guvernare, iar la câte măsuri greșite au luat, nu ar putea s-o facă nici într-o sută de ani.

Acum, la aproape un an de la preluarea guvernării de cele două partide, PSD și ALDE, conduse de doi lideri triști și preocupați exclusiv de soarta lor proprie, cred că putem trage linie și putem evalua cât bine a făcut populației în acest an și cum au răspuns ei, cei care i-au păcălit pe români, la problemele cele mai stringente ale populației. Să sperăm că nu ne mai ceartă nimeni, ci, dimpotrivă, vom fi apreciați pentru faptul că ne-am bătut pentru ca PSD să nu facă și mai mult rău românilor.

Memoria mea este foarte bună și îmi aduc aminte faptul că, pe lângă promisiunile fantastice pe care le promova Liviu Dragnea în campania electorală, mai făcea, constant, o promisiune de care lega chiar mandatul viitoarelor Guverne ale PSD, și anume, că nu se va mai introduce nicio taxă, niciun impozit și nu se vor majora cele existente! Așa au fost înșelați și antreprenorii români, care au visat, pentru scurt moment, la o perioadă de predictibilitate în politica fiscală românească. Și angajații și pensionarii au sperat că veniturile vor crește, în mod real, adică puterea de cumpărare va crește și nu vor trăi iluzia în care li se dă cu o mână, iar pe partea cealaltă li se ia cu două mâini. Din păcate, pentru toți românii, cei care au îndrăznit să creadă au fost aspru pedepsiți!

Startul s-a dat odată cu majorarea accizei pentru carburanți, care a scos aproape instantaneu bani mai mulți din buzunarele tuturor românilor. Așadar, dacă până în vară ne lăudam cu o creștere economică mare, acum ne putem "lăuda" și cu cea mai mare creștere de prețuri din Uniunea Europeană, iar ce s-a dat unor categorii sociale, nu la toate, a și dispărut din buzunarul acestora.

Vă aduceți aminte că, în perioada 2012-2015, Victor Ponta și PSD au reușit recordul să introducă peste 40 de impozite și taxe, adică, o performanță de circa un impozit pe lună. Grindeanu și Tudose nu au reușit încă această performanță, însă impozitele lor sunt și mai nocive pentru economie și societate, decât cele ale lui Ponta. Până și Ponta ajunsese să regrete prostia majorării accizei la carburanți, eliminată, ulterior, la inițiativa PNL, prin noul Cod fiscal.

Tot în miezul verii, căldura mare le-a tulburat rațiunea celor din Guvernul Tudose, lucru reflectat cât se poate de clar în adoptarea acelei ordonanțe prin care s-a decis supraimpozitarea muncii celor care au contracte de muncă cu timp parțial. De parcă nu ar fi fost suficient că, oricum, munca este puternic taxată în România, iar PSD și ALDE promiseseră o reducere de fiscalitate, Guvernul Tudose a aplicat o lovitură exact în zona celor mai vulnerabili lucrători - tineri, mame, studenți, pensionari întorși în activități din economia privată - punându-le tuturor biruri la nivelul salariului minim brut în plată pe economie.

Recent, prefăcându-se că și-au descoperit o nouă pasiune în viață, adică pentru dezvoltarea durabilă, cei din PSD și ALDE intenționează să reintroducă impozitul pe rable, pe autoturismele vechi aduse din Occident, adică o taxă pe cei care n-au avut bani să-și cumpere o mașină nouă, performantă, cu emisii poluante, cel puțin în acte mai mici, nu știm dacă și în realitate. Curată social-democrație, ce să spun! Să taxezi sărăcia... este deja marcă înregistrată PSD. Oricum liderii PSD ne-au demonstrat că sunt primii care nu respectă legile date de ei! Miniștri ai PSD, care își înmatriculează mașinile în Bulgaria, sau firme ale miniștrilor PSD, care nu s-au înregistrat voluntar în trăsnaia numită "Split TVA", sunt numai câteva dintre exemplele care arată disprețul acestora față de români.

Dacă până acum aș fi zis că această atitudine cinică a PSD este doar brand-ul lor de partid, de a promite una și a face pe invers, odată cu învestitura noului ministru al finanțelor publice și noile măsuri anunțate de acesta, nu ne mai putem îndoi că Guvernul lui Tudose se distrează cu durerile românilor și își bate joc, în mod cinic, de speranțele categoriilor sociale cu venituri reduse.

Cea mai dureroasă măsură este, de departe, cea a transferului contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului, la care se adaugă o "bonificație" de 2,25%, adică "o taxă nouă", ca să-l citez pe tânărul ministru al finanțelor publice, aplicată întregului fond de salarii. Și așa, surpriză! Promisa reducere a fiscalității pe muncă nu se produce, ci, dimpotrivă, prin aplicarea unei taxe suplimentare de 2,25%, pe tot fondul de salarii, atunci s-ar putea să asistăm la o creștere a fiscalității aplicată pe salariile oamenilor.

Cine a mai avut vreo umbră de îndoială că PSD nu va putea niciodată să genereze prosperitate reală pentru români, să genereze modernizarea statului nostru, cred că acum are numai certitudini. Să introduci o taxă, ca să iei astăzi, din buzunarul cetățeanului, ceea ce i-ai dat ieri, nu este act de guvernare, ci doar o demonstrație de cinism.

După acest an de guvernare PSD-ALDE, înțelegem cu toții de ce România continuă să fie în topurile rușinoase ale Uniunii Europene, și la sărăcie, și la starea învățământului sau a sănătății, pentru că în aproape 20 de ani de guvernare PSD, acest partid nociv a dus România numai înapoi și niciodată înainte.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 29 mai 2020, 15:41
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro