Ștefan Mușoiu
Ștefan Mușoiu
Ședința Camerei Deputaților din 31 octombrie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.156/09-11-2017

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-06-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 31-10-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 31 octombrie 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.20 Ștefan Mușoiu - declarație politică cu tema "Fixarea unui venit minim la nivelul Uniunii poate duce la combaterea sărăciei";

 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

  ................................................

Dau, în continuare, cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnului deputat Petre Manole. Nu este.

Domnul deputat Ștefan Mușoiu?

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Ștefan Mușoiu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Fixarea unui venit minim la nivelul Uniunii poate duce la combaterea sărăciei".

Stimați colegi,

Țin să salut pașii care s-au făcut, la nivelul Uniunii Europene, privind politicile de garantare a venitului minim, ca instrument de combatere a sărăciei. Consider că o astfel de decizie se poate transforma într-un instrument de luptă împotriva pauperizării. Este adevărat că întregul proces al stabilirii acestui deziderat trebuie să țină cont și de specificitățile statelor membre. Implementarea unei astfel de măsuri trebuie să presupună o etapă premergătoare, care s-ar rezuma, în linii mari, la colectarea de cifre actualizate despre venitul și condițiile de trai din statele Uniunii Europene.

Pentru a facilita, dar și a accelera un astfel de proces privind reducerea sărăciei în unele state, cât și a discrepanțelor flagrante dintre acestea, Comisia Europeană, cât și toate țările membre au nevoie de cifre actualizate privind veniturile populației și condițiile de viață ale fiecărei națiuni în parte. Subliniez că, pe lângă statisticile cât mai exacte și mai concludente, trebuie să avem în vedere, noi, toți politicienii, particularitățile naționale, dar și pe cele regionale, să putem alcătui și aplica un buget de referință și un venit minim, la nivel european.

De asemenea, atunci când sunt vizate sistemele de venit minim, statele membre trebuie să ia în considerare pragul de risc de sărăcie stabilit de Eurostat la 60% din venitul mediu național, împreună cu alți indicatori.

Consider benefică și nu doar utilă realizarea de Comisie a unei evaluări a impactului sistemelor de venit minim în Uniunea Europeană.

Pe lângă eforturile de la nivelul Parlamentului European, și parlamentele naționale trebuie să se angajeze să susțină acest demers și chiar să facă tot ceea ce le stă în putință pentru atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Vă reamintesc că proiectul pe care l-am adus în discuție are ca obiectiv principal crearea suportului necesar persoanelor care trăiesc în condiții de sărăcie și excludere socială, astfel încât acestea să fie ajutate să depășească perioada nefastă prin care trec.

Vă mulțumesc.

Deputat al PSD Ialomița, Ștefan Mușoiu.

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 5 iunie 2020, 10:28
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro