Andi-Gabriel Grosaru
Andi-Gabriel Grosaru
Ședința Camerei Deputaților din 31 octombrie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.156/09-11-2017

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-06-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 31-10-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 31 octombrie 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.18 Andi-Gabriel Grosaru - declarație politică intitulată "Ziua Unității Naționale și a Forțelor Armate italiene";

 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

  ................................................

Dau, în continuare, cuvântul, din partea Grupului parlamentar al minorităților, domnului Andi Grosaru.

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează "Ziua Unității Naționale și a Forțelor Armate italiene".

Data de 4 noiembrie marchează victoria ce a condus la unificarea Republicii Italiene, dată la care, și la București, evenimentul este celebrat printr-o ceremonie la Cimitirul Eroilor Italieni din Ghencea, fiind depuse coroane de flori, pentru comemorarea militarilor care s-au jertfit pentru onoarea patriei, atât în Italia, cât și în străinătate, dintre care peste 1.700 sunt îngropați în pământ românesc.

O mare parte dintre aceștia sunt eroi căzuți la datorie în timpul Primului Război Mondial, aparținând unei divizii italiene care a participat la ofensiva de pe frontul macedonean în septembrie 1918, iar cealaltă parte sunt eroi căzuți la datorie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care și-au pierdut viața în timpul deplasărilor dinspre și înspre frontul rusesc.

Este o zi cu semnificație deosebită pentru minoritatea italiană din România, minoritate care își are rădăcinile în acești înaintași bravi. Nu trebuie uitat faptul că mulți cetățeni români cu origini italiene au luptat în armata română, în cele două războaie mondiale, dovedind, pentru patria adoptivă, o iubire egală cu cea pentru patria mamă. Pretutindeni în țară, există monumente ale eroilor, ridicate în semn de prețuire pentru faptele lor.

Nu vom uita niciodată ce au făcut înaintașii pe câmpul de luptă, pentru ca România și Italia să fie ce sunt ele astăzi. Spunem povestea lor de fiecare dată când avem ocazia, pentru că istoria ne arată multe despre prezent și viitor. Relațiile foarte bune pe care țara noastră le are cu Italia, și în domeniul militar, sunt tradiționale, însă ele trebuie întărite continuu, prin politici comune, care să contribuie la bunăstarea și la consolidarea securității continentului. Calitatea de țări membre NATO este un reper în plus al idealurilor care ne conduc spre aceeași țintă.

În momentul solemn reprezentat de Ziua Unității Naționale și a Forțelor Armate italiene, Asociația Italienilor din România se alătură omagiului adus eroilor militari.

Onore ai caduti!

Vă mulțumesc.

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 5 iunie 2020, 8:23
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro