Nicolae Neagu
Nicolae Neagu
Ședința Camerei Deputaților din 31 octombrie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.156/09-11-2017

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-05-2020
20-05-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 31-10-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 31 octombrie 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.13 Nicolae Neagu - declarație politică intitulată "Pensionarii sunt părinții noștri și respectul pentru ei nu este opțional!";

 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

  ................................................

Dau, în continuare, cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PNL, doamnei deputat Antoneta Ioniță. Nu este.

Domnului deputat Adrian Oros? Nu este.

Domnului deputat Nicolae Neagu. Este domnul deputat.

Poftiți, domnule deputat, vă așteptăm.

Domnul Nicolae Neagu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația politică, astăzi: " Pensionarii sunt părinții noștri și respectul pentru ei nu este opțional!".

România este o țară creștină și respectul părinților nu este opțional pentru un bun creștin, ci este o onoare, o datorie, un sens al existenței.

Cine nu-i respectă ar fi împotriva legilor firii și uită că va ajunge, în timp, în situația de a fi dependent de o plată a pensiei, decentă, care să acopere cele strict necesare bătrâneții. Și asta trebuie să facă, în politicile sale, orice guvern responsabil al României!

Întrebarea este: va face și PSD și Guvernul Tudose același lucru sau nu?

Așa cum pare în acest moment, înclin să cred că face contrariul.

În septembrie, președintele PSD, Liviu Dragnea, dădea asigurări că noua Lege a pensiilor va elimina inechitățile din sistem și va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018. Aflăm acum însă că Legea nouă a pensiilor nu va putea intra în plată decât din 1 iulie 2018. Nu m-ar surprinde ca, prin martie 2018, PSD să anunțe că această lege, așteptată și promisă de PSD în campanie, să intre în aplicare din 2019 și, eventual, gradual, așa cum au făcut și cu Legea salarizării unitare, cu aplicabilitate treptată până în anul 2022.

Asta se întâmplă când între promisiuni de campanie și realitate există strict un interes politic, manifestat acum de PSD doar pentru a guverna.

Cum rămâne însă cu România, cu românii și cu dezamăgirea celor mai vulnerabili dintre cetățenii ei, pensionarii?

PNL a spus și spune că sustenabilitatea sistemului de pensii, ca și cea a salariilor vin prin corelarea cu dezvoltarea economică și stimularea economiei private.

PSD și Guvernul său, din păcate, nu pot avea viziuni pe termen lung, și atunci, pe termen scurt, pentru a acoperi găurile din buget, ca urmare a incapacității colectării veniturilor, în paralel cu creșterea cheltuielilor, preferă să taie investițiile publice mari sau cele ale autorităților publice locale, adică exact cele care generează dezvoltare economică și locuri de muncă.

Și pentru că nici asta nu pare că-i satisface, PSD încearcă să mute o parte a contribuțiilor din Pilonul II de pensii către Pilonul I, adică dintr-o administrare sigură, privată, către bugetul de stat, pentru a acoperi și a se încadra în deficitul bugetar de 2,98%.

Pilonul II de pensii a acumulat aproape 8 miliarde de euro, pe care Guvernul PSD-ALDE și-i dorește la bugetul de stat.

Pentru PSD nu contează că prin această măsură este afectat dreptul de proprietate al celui care muncește, primind o cotă din contribuții în contul său personal. Pentru PSD nu contează faptul că măsurile împotriva Pilonului II de pensii contravin recomandărilor Comisiei Europene și ale Fondului Monetar Internațional.

Pentru PSD astăzi contează un singur lucru - trebuie să ne încadrăm în ținta de deficit bugetar de 2,98%. Și atunci, chiar dacă au promis, amână și salarii, și pensii, și investiții publice, pentru anii viitori.

Principiul PSD este : trebuie să ne descurcăm astăzi și mâine. Poimâine este prea departe și poate nu vom mai fi noi, PSD, la guvernare.

De ce ți-e frică nu scapi!

Deputat al PNL de Sibiu, Nicolae Neagu.

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim foarte mult, domnule deputat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 29 mai 2020, 16:35
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro