Florica Cherecheș
Florica Cherecheș
Ședința Camerei Deputaților din 31 octombrie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.156/09-11-2017

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-06-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 31-10-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 31 octombrie 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.2 Florica Cherecheș - declarație politică având titlul "Exodul din România";

 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

  ................................................

Dau, în continuare, cuvântul, domnului Daniel Olteanu, din partea Grupului parlamentar al PNL. Nu este.

Doamna Florica Cherecheș, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Doamna Florica Cherecheș:

Vă mulțumesc.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Exodul din România".

Specialiștii care urmăresc fenomenul migrației în lume ne spun că România se situează pe locul II în lume în ceea ce privește migrația.

Raportul Organizației Națiunilor Unite, la care fac referire, ne spune că locul I este ocupat de Siria, și nu ne miră acest lucru, dacă ne gândim că acolo e război civil. Dacă se continuă trendul actual, în câțiva ani România va înregistra un deficit major de forță de muncă și va ajunge o țară frumoasă, dar cam pustie.

Între 3 și 4 milioane de români au plecat în străinătate în căutarea unui loc de muncă și mulți și-au luat cu ei și familiile, stabilindu-se definitiv acolo. Alții, au ales să plece singuri, lăsând acasă soți, soții, copii, părinți, și provocând adesea adevărate drame, datorită despărțirii familiei.

România a înregistrat cea mai accelerată creștere a migrației, dintre statele care nu s-au confruntat cu război. O cauză principală a migrării masive a românilor este dificultatea găsirii unui loc de muncă, pierderea unui loc de muncă și imposibilitatea reintegrării pe piața muncii.

Asta se întâmpla datorită lipsei corelării ofertei educaționale cu cererea de pe piața muncii, faptului că se pregătesc absolvenți pentru profesii care nu au căutare pe piața muncii, că la întocmirea planului de școlarizare nu se ține cont de ce anume caută angajatorii.

În același timp, între 2005 și 2015, sistemul de educație românesc a produs una dintre cele mai restrânse forțe de lucru înalt calificate și unul dintre cele mai largi segmente de resursă umană slab calificată din toată Uniunea Europeană, potrivit unui raport recent al Comisiei Europene. Acest lucru poziționează România printre primele cinci țări cu cele mai mari procente de slab calificați în populația tânără.

Consecințele sunt limitarea creșterii economice și a competitivității, reducerea investițiilor străine și o presiune uriașă pe sistemul de pensii și pe cel de asistență socială.

În încheiere, îi cer din nou domnului ministru al educației, Liviu Pop, să susțină și să bugeteze creșterea substanțială a numărului consilierilor școlari de orientare profesională, care i-ar putea ajuta pe elevii din ciclul gimnazial să se îndrepte spre domeniul care îi reprezintă, în care ar putea atinge excelența.

Îi mai cer să solicite tuturor inspectoratelor școlare județene să reducă masiv numărul de locuri la liceele teoretice cu profil real-umanist și să suplimenteze locurile la școlile de meserii, la colegiile tehnice.

Școala românească trebuie să dea dovadă de mai multă flexibilitate și adaptabilitate la contextul general, iar specializările să fie dictate de cererea de pe piața muncii, nu de dotarea unei anumite școli sau de profesorii existenți.

Educația și sănătatea sunt priorități naționale declarate de toți liderii momentului. E cazul să și demonstrăm acest lucru, printr-o alocare bugetară pe măsură pentru că, în prezent, culegem roadele subfinanțării învățământului în ultimii 20 și ceva de ani și asta ne costă deja foarte mult.

Haideți să oprim exodul românilor, să-i ținem în țara lor și să le oferim condiții de viață și de muncă așa cum ar găsi și în străinătate, pentru că locul cel mai bun pentru români, este în România!

Florica Cherecheș, deputat al PNL de Bihor.

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, doamnă deputat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 5 iunie 2020, 10:00
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro