Domnul Kovacs Attila: Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea politică se referă la proiectul de înființare al stațiunii turistice de la Tărlungeni. În mediul economic și politic brașovean se vorbește de mai multă vreme despre posibilitatea amenajării unei stațiuni turstice de lux la poalele munților Ciucaș, pe raza administrativă a comunei Tărlungeni. Proiectul turistic a început să prindă viața o dată cu semnarea contractului de asociere dintre Consiliul local al comunei Tărlungeni și concernul "American Development". La acești parteneri s-a alăturat și Consiliul local al municipiului Brașov, care s-a declarat de acord să ofere stațiunii o parte din domeniul său forestier. Stațiunea, care se va numi "Carpatica", va fi amplasată pe o suprafață de 150 ha și va cuprinde, printre altele, 14 pârtii de schi, un hotel de cinci stele, câteva hoteluri de trei și patru stele, sală de conferințe, vile și apartamente de lux, respectiv un complex sportiv. Pornind de la această realitate, doresc ca prin declarația mea politică să aduc acest proiect turistic în atenția Guvernului și a dumneavoastră, doamnelor și domnilor deputați, și să vă solicit sprijinul pentru realizarea lui. Concret, sunt de părere că orientarea expresă a unor fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii din zonă și atribuirea statutului - stațiune de interes național viitoarei stațiuni turistice, ar rezolva multe din problemele proiectului turistic. Înființarea stațiunii de la Tărlungeni ar fi benefică nu numai pentru activitatea turistică din județul Brașov, prin atragerea de noi turiști, dar și pentru dezvoltarea economică a Tărlungeniului, prin locurile de muncă ce s-ar crea. Vă mulțumesc pentru atenție.
|