Domnul Miron Ignat: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi parlamentari, În perioada 17-19 martie, în Turcia, au avut loc întâlnirile sportive între echipele de fotbal ale parlamentelor din țările balcanice. Pe lângă țara organizatoare, Turcia, au mai participat echipe ale Parlamentelor din Albania, Bulgaria, Bosnia-Herțegovina, Macedonia, Grecia și România. Parlamentarii români, indiferent de culoarea lor politică, au dat dovadă de unitate, de fair-play, de o mobilizare totală, în a apăra prestigiul Parlamentului României. Meciurile s-au desfășurat în sistem eliminatoriu. În finală, echipa României s-a întâlnit cu formația parlamentară a Turciei. Acestor întâlniri parlamentare, amicale, li s-a acordat o atenție deosebită. Ambasadorul Turciei din România s-a întâlnit cu echipa de fotbal a Parlamentului României, la Clubul parlamentarilor din Camera Deputaților, și le-a urat succes în desfășurarea acestor întâlniri. Iar în meciul de finală, primul-ministru al Turciei a fost prezent pe stadion și, în mod simbolic, a dat lovitura de începere a partidei de fotbal între Turcia și România. Echipa României a condus echipa Turciei până în minutul 70. (Aplauze) La finalul întâlnirii, România a devenit vicecampioană balcanică. (Aplauze) Dovadă este această cupă și medaliile pe care le-au primit toți colegii parlamentari. (Aplauze) Cupa o vom depune la clubul parlamentarilor din Camera Deputaților. În cuvântul meu, am apreciat inițiativa Parlamentului Turciei și am subliniat că aceste întâlniri sportive între parlamentele țărilor balcanice pot deveni o tradiție. Reprezentantul delegației turce a sugerat ca următoarea întâlnire sportivă a parlamentarilor din țările balcanice să se desfășoare în România, bazându-se pe faptul că țara noastră a devenit vicecampioană balcanică. Această propunere o putem analiza cu toții. Colegii noștri deputați, nu numai că s-au întrecut cu parlamentarii din celelalte țări, dar, locuind în același complex, s-au întâlnit, au conversat și au legat prietenii. Aceste întâlniri sportive au un rol important în stabilirea de legături prietenești de colaborare între parlamentele țărilor participante. Să urmăm succes în continuare echipei de fotbal a Parlamentului României. Vă mulțumesc pentru atenție, stimați colegi. (Aplauze)
|