Domnul Paul Magheru: Vă mulțumesc, domnule președinte. Prima interpelare este către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și are ca obiect încălcarea drepturilor unor asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav. Contrar hotărârilor de Guvern - două la număr - și al metodologiei de aplicare, în comuna Chișlaz din județul Bihor, trei asemenea asistenți s-au adresat nouă cu rugămintea să li se facă dreptate și să li se asigure drepturile bănești pe care, din păcate, primarul comunei, fără nici un fel de justificare, nu le acordă. A doua interpelare este adresată Ministerului Administrației și Internelor și are ca obiect intrarea în legalitate a amplasării Statuii prințului transilvan Gabriel Betlem într-un parc din orașul Oradea. Mania statuilor personalităților maghiare din România este agravată, din păcate, de sfidarea și încălcarea legislației în vigoare, în ciuda unor intervenții, amenzi, avertismente din partea instituțiilor abilitate. Inclusiv noi am mai făcut o interpelare pe această temă, având documente noi, date noi - le vom prezenta în scris, cu rugămintea să ni se comunice răspunsul oficial, care se lasă de mult așteptat. Revenim asupra unei interpelări, pentru că nu am primit, din 27.X., de când am prezentat-o, nici un fel de răspuns din partea Ministerului Afacerilor Externe, care avea ca obiect stabilirea circumstanțelor decesului cetățeanului român Durnea Gavril, în Italia, și întocmirea corectă a actelor de deces, pentru ca familia cu doi copii să poată să beneficieze de ajutoarele legal cuvenite. Vă mulțumesc.
|