Domnul Marin Popescu: La interpelarea formulată de domnul deputat Dezo, am onoarea să vă informez următoarele. O echipă compusă din membri ai Gărzii Naționale de Mediu, ai Gărzii Financiare și Inspectoratului General de Poliție au efectuat un control în zona Ocolului silvic Gheorgheni, cu această ocazie constatându-se numeroase încălcări de lege, respectiv: șeful Ocolului silvic Gheorgheni a eliberat autorizațiile de exploatare și a dispus întocmirea foilor de însoțire a materialului lemnos către Asociația proprietarilor de păduri Lazarea fără ca aceasta să fie proprietara pădurii respective. În felul acesta, până la data controlului au fost expediați 16.262 mc în baza foilor de însoțire care aveau înscrise în fals datele privind beneficiarul mărfii și numele delegatului asociației de proprietari. Aceste nereguli au avut ca scop de a favoriza persoane fizice care au dobândit ilegal pădurea și au comercializat masa lemnoasă fără a deține autorizație în acest sens. Datele primare evidențiate de reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au fost preluate de comisarii Gărzii Financiare care, până la data actuală, au stabilit un prejudiciu care se cifrează la peste 17 miliarde de lei constând îndeosebi din taxa pe valoarea adăugată, impozit pe profit sau venit ce trebuia achitat de persoanele fizice care au desfășurat nelegal operațiunea de exploatare și comercială a masei lemnoase din pădurea proprietate privată aflată pe raza comunei Lazarea. Controlul a scos în relief de asemenea, că punerea în posesie a pădurilor de către persoane fizice nu s-a făcut în urma unui control de fond, așa cum ar fi fost legal, și numai scriptic prin semnarea documentelor la birou. A fost încălcată Legea nr.1/2000, iar vinovăția aparține șefului Ocolului silvic Gheorgheni și membrilor Comisiei locale Gheorgheni de aplicare a legilor fondului funciar. S-au constatat abateri și în fondul forestier de stat gestionat de Ocolul silvic Gheorgheni referitor la punerea în valoare a masei lemnoase din doborâturile de vânt, licitarea și valorificarea acesteia, iar vinovăția aparține de asemenea, șefului ocolului silvic. Ca urmare a abaterilor menționate au fost stabilite următoarele: prin adresa nr.3496 din 2 decembrie 2003, actul de control a fost transmis la parchet pentru a se stabili faptele cauzatoare de prejudiciu și abateri cu caracter financiar și a se lua măsurile care se impun. De asemenea, prin adresa nr.4181 din 17.XI.2003 s-a solicitat Regiei Naționale a Pădurilor luarea de măsuri, respectiv schimbarea din funcție a șefului Direcției silvice Harghita, a șefului Biroului fondului forestier pentru ocolul silvic și a altor persoane care sunt stabilite vinovate prin procesul-verbal de control. De asemenea, pentru constatările efectuate de Garda de Mediu au fost anunțate organele de cercetare penală prin adresa 4841 din 2.XII.2003. La această dată, am luat legătura cu directorul general al Regiei pădurilor care mi-a transmis că efectuează un control pentru a stabili și alte fapte cauzatoare de prejudiciu, a stabili mărimea prejudiciului și bineînțeles a lua măsuri, în afara celor dispuse de către noi, și a altor măsuri dacă se constată răspunderi și la alte persoane decât cele care au fost precizate în actele de control.
|