Domnul Valer Dorneanu: Stimați colegi, Permiteți-mi să declar deschisă ședința în plen a Camerei Deputaților de astăzi. Vă anunț că, din cei 345 de deputați, și-au anunțat prezența 300, 45 sunt absenți, 15 participă la alte acțiuni parlamentare. Îl rog cu această ocazie și pe domnul secretar Borbely să vină la prezidiu. Potrivit unei cutume, la începutul fiecărei ședințe de luni, înainte de a intra în dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi, o să vă prezint o informare cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent, care sunt transmise comisiilor permanente pentru întocmirea raportului. Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înțelegere între România și Comunitatea Europeană privind participarea României la "Mecanismul Comunitar de facilitare a întăririi cooperării în intervențiile de asistență în domeniul protecției civile", semnat la Bruxelles, la 28 noiembrie 2002, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Comisia pentru industrii și servicii și Comisia juridică, de disciplină și imunități. Termenul de depunere a raportului: 15 decembrie 2003. Cameră decizională: Senatul. 2. Proiectul de Lege pentru ratificarea amendamentelor aduse la Aranjamentul stand-by dintre România și Fondul Monetar Internațional, convenit prin schimb de scrisori între București și Washington prin scrisoarea din 17 octombrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și a Băncii Naționale a României și răspunsul din 31 octombrie 2001 al Fondului Monetar Internațional, cu modificările și completările ulterioare, prin Memorandumul suplimentar de politici economice și financiare și prin Memorandumul tehnic de înțelegere suplimentar, convenit la București și la Washington, prin Scrisoarea Părții române din 3 octombrie 2003 și Decizia Consiliului Directorilor Executivi al Fondului Monetar Internațional din 15 octombrie 2003, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare; pentru avize: Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia juridică, de disciplină și imunități. Termenul de depunere a raportului: 15 decembrie 2003. Cameră decizională: Senatul. 3. Propunerea legislativă privind înființarea comunei Bălteni prin reorganizarea comunei Perieți, județul Olt, inițiată de domnii deputați Florin Georgescu și Florin Iordache. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia juridică, de disciplină și imunități. Termenul de depunere a raportului: 15 decembrie 2003. Cameră decizională: Senatul.
|