Domnul Costel Marian Ionescu: Domnule președinte, Stimați colegi, Art.4 alin.3 se completează cu lit.b) având următorul conținut: "Pentru îndeplinirea obligațiilor civice stabilite prin lege..." am adăugat noi, "...cu excepția obligării la o anumită activitate a copiilor sub 16 ani." Explicația logică și juridică este următoarea: comisia a propus respingerea acestei inițiative care are, la bază, explicitarea art.13 alin.1 și 2, care nu are de fapt nici o legătură atât juridică, cât și logică, cu art.4, în care se stipulează că munca forțată este interzisă. Deci, nu poate exista nici un raport juridic între munca forțată și încheierea unui contract de muncă prezentat în art.13, paragraful 1, 2 și 3 din Capitolul "Încheierea contractului individual de muncă". Această propunere legislativă are menirea să împiedice de fapt utilizarea în foarte dese cazuri a copiilor sub 16 ani folosiți de familii pentru diferite munci, și mai cu seamă pentru activități în folosul societății, potrivit Legii nr.416. Se știe și avem exemple concludente din toate județele țării, chiar și din județul meu, din Dâmbovița, când, potrivit Legii nr.416, sunt scoși la muncă cetățeni care vin în marea lor majoritate cu copii sub 16 ani. Acesta este rolul, menirea și explicația juridică a acestui articol. Vă mulțumesc.
|