Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
2016-2020 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Claudiu-Iulius-Gavril Năsui > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la liderul Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Claudiu Iulius Gavril Năsui
Deputatul USR Claudiu Năsui: Inflația nu este cauzată de factori externi, ci de politicile fiscale ale PSD

Deputatul USR Claudiu Năsui, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci, contestă afirmațiile lui Liviu Dragnea cu privire la cauzele inflației printr-o analiză comparativă cu alte state din Europa.

”După întâlnirea cu guvernul și BNR, domnul Dragnea ne spune că o mare parte din creșterea prețurilor a fost cauzată de „factori externi”. Haideți să o spunem cât se poate de direct: aceasta este o minciună. Dacă inflația din România chiar e cauzată de factori externi, aceiași factori externi ar fi trebuit să afecteze și alte țări, nu doar România. Că doar prețul petrolului nu mărește inflația doar în România, ci în toate țările. Domnul Dragnea a ales însă această explicație pentru că îl scoate pe el, principalul responsabil pentru tot acest eșec, basma curată”, explică deputatul USR Claudiu Năsui.
Din analiza realizată de deputatul USR reiese că România are o inflație mai mult decât dublă față de cea din Bulgaria și aproape de 5 ori mai mare decât Croația. În unele țări vecine, inflația chiar a scăzut. De la luna februarie la martie, în Polonia a scăzut de la 1.4% de la 1.3% și în Cehia de la 1.8% la 1.7%. În România inflația a fost pe trend crescător.
”Trebuie să conștientizăm că inflația este un impozit ascuns pe care ni-l ia statul. Dacă vrem să căutăm responsabili pentru creșterea inflației, nu trebuie să ne uităm în alte țări, ci mult mai aproape. Guvernele social-democrate pe care le-a schimbat domnul Dragnea din 2017 și până acum ne-au dus de la o inflație negativă, în 2016, la una mare și ieșită de sub control la doar un an și jumătate de guvernare. Vom intra mai repede și vom suferi mai mult în următoarea criză. Iar asta este o crimă economică mai mare decât orice infracțiune pe care a comis-o domnul Dragnea”, susține deputatul Claudiu Năsui.

Grafic

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 29 noiembrie 2022, 9:47
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro