Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2016-2020 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Gabriel-Horia Nasra > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Gabriel Horia Nasra (Grupul parlamentar al PSD)
O administrație liberală plafonată

Clujul anului 2020, o administrație liberală plafonată, zero dezbateri în Consiliul Local, zero gândire strategică, zero inițiativă alternativă și/sau complementară în grupul de consilieri locali liberali, care votează la îndemn perfect politic, precum o armată de proli supraveghiați de Fratele cel Mare, edilul care ocazional fuge de subiectele grele pentru a-l lăsa ușor stânjenit, la masa tăcerii din Sala de Sticlă, pe vicele Tarcea.

Cât despre promisiuni electorale finalizate?
În ultimii ani, administrația liberală prin cuplul Boc-Tarcea, a promis finalizarea mai multor proiecte anunțate electoral în trecut, cât și mai recent. Cea mai mare parte a promisiunilor au rămas însă nerealizate.
Promisiunile nerealizate și proiectele abandonate ale binomului Boc-Tarcea:
  • În campania electorală de acum șaisprezece ani, Emil Boc a promis tinerilor și studenților din Cluj-Napoca un credit municipal pentru construirea a 3000 de locuințe pentru tineri: „Eu voi garanta construcția locuinței și tânărul va primi rate pentru acest lucru”. Emil Boc a mai promis, pentru primul an al mandatului sau, construirea a 1500 de locuințe sociale, cu suprafața de 50 mp, pe care intenționa să le închirieze tinerilor sau celor obligați să-și părăsească imobilele, la chirii între 200.000 și 400.000 de lei vechi!
  • #ClujulEducat, #ClujulUniversitar, doar pe hârtie în planurile binomului Boc-Tarcea. Construcția unui campus studențesc în parteneriat cu universitățile clujene este o altă fată morgana a edilului Emil Boc, o promisiune nerealizată care afectează studenții și contribuie la menținerea Clujului în topul celor mai scumpe orașe din țară, în privința chiriilor și imobiliarelor, în general. Cluj-Napoca nu este doar cel mai important centru universitar din Transilvania, ci și orașul în care trăiesc, studiază, zeci de mii de tineri, care cheltuiesc peste o sută de milioane de euro, bani care intră în economia orașului.
  • Dacă în 27 septembrie 2015, Emil Boc declara: „Soluția metroului nu se poate implementa la Cluj, pentru că avem un oraș cu jumătate de milion de oameni și cu un cost de 5 miliarde de euro pentru metrou. Ar fi o soluție care nu se poate susține financiar. Ar fi frumos să ai de la Polus la Aeroport o linie de metrou. Din nefericire costurile exorbitantate, de 5 miliarde de euro, nu ne permit nici să visăm” în 2020, proiectul #MetrouCluj, demarat în 2019, devine o altă promisiune amânată a primarului Emil Boc, cu care încearcă să ascundă problemele generate de blocajul din trafic. În septembrie, când copii au revenit la școală iar studenții în universități, traficul a blocat orașul la orele de vârf, un oraș care încă are nevoie de o soluție curajoasă. Nu jocul de-a alba neagra este supărător pentru o comunitate pretențioasă, nu bulibășeala răzgândelilor într-un interval de câțiva ani enervează, nu faptul că populist a bugetat un studiu de fezabilitate care exclude comunele din zona metropolitană, prin care totuși metroul va trece, ci lipsa ambiției manageriale: Cluj-Napoca trebuie să aibă metrou, trebuie să creeze premizele de dezvoltare și extindere pentru următorii 30-40 de ani, Clujul milionului de locuitori.
  • În campania electorală din 2012, Emil Boc a promis prelungirea liniei de tramvai până în Florești. În stilul caracteristic, promisiunea nu a fost onorată, Emil Boc aruncând pe piață, de atunci și până acum, ideea metroului sau a trenului de suprafață care să facă legătura și între Florești și Cluj-Napoca.
  • Alt proiect megaloman gândit de Gheorghe Funar, preluat de Emil Boc și apoi abandonat, este tunelul de sub Cluj-Napoca. Chiar dacă proiectul a fost îndelung ironizat de foarte multe voci, succesorul lui Funar, Emil Boc, a venit cu o idee aproximativă câțiva ani mai târziu: un tunel care să traverseze orașul. În 2004, Emil Boc anunța un tunel din centru, de la Primărie, până la Regionala CFR, apoi în al doilea mandat a mărit proiectul, din centru până în Piața Mărăști.
  • Construcția unui nou cămin de bătrâni în municipiul Cluj-Napoca este o altă promisiune uitată în sertarele primăriei. Căminul urma să fie construit printr-un parteneriat în cadrul căruia Primăria trebuia să asigure finanțarea, iar Consiliul Județean Cluj, terenul necesar construcției.
  • Emil Boc a promis că municipiul va fi „campion” la proiecte pe fonduri europene: Absorbția de fonduri europene este la un nivel mediocru, de exemplu, proporțional, sub nivelul municipiului Turda sau sub orașe din Bulgaria care au reușit să atragă mai multe fonduri europene decât cei din primăria Cluj-Napoca. Astfel, la capitolul fonduri europene Clujul ocupă un loc mediocru în clasamentul național.
  • În 2016, Emil Boc ne promitea cloșca cu puii de aur în campania electorală, un Cluj Shopping City à la Parndorf. Evident, promisiunea a rămas în aer: „Vrem să facem Cluj Shopping City. Mulți mi-au spus că merg la Parndorf la cumpărături, pentru că acolo găsesc produse de calitate la prețuri mai mici. Clujul poate avea șansa să devină un obiectiv pentru locuitorii din Transilvania în materie de shopping, având cel mai modern centru de acest fel, unde oamenii pot veni să cumpere la prețuri mai mici”.
  • La capitolul depunere de proiecte pentru atragerea de fonduri guvernamentale, binomul Boc-Tarcea a depus mai puține proiecte în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală I și II decât comunele Negreni, Chinteni sau municipiul Turda. De asemenea, suma finală a proiectelor depuse este sub cea a celor două comune menționate mai sus. Este penibil ca în 2020, două comune să reușească să depună mai multe proiecte, pe sume mai mari, decât capitala Transilvaniei.
  • Cartierul de locuințe din Borhanci a rămas la stadiul de schiță și se încadrează în promisiunile primarului Emil Boc privind construirea de cartiere noi în Cluj-Napoca. Emil Boc promite de doisprezece ani locuințe noi pentru clujeni dar în realitate avem doar cartiere megalomanice din hârtie!
  • Cartierul Valea Gârbăului este o altă minciună a Executivului primăriei Cluj-Napoca și se înscrie la capitolul 'cartiere din hârtie'. Proiectul prevedea construcția cartierului pe un teren de 12,7 hectare. Cartierul de locuințe trebuia realizat printr-un parteneriat între Primărie și bănci comerciale, prin licitație publică de asociere.
  • Cartierul Tineretului este o altă promisiune nerealizată extrem de importantă pentru tinerii din Cluj-Napoca. Proiectul, în cifre, trebuie să cuprindă: 2.894 apartamente la standard mediu, 1.132 apartamente la standard superior, 196 apartamente penthouse, 363 apartamente în locuințe terasă, 71 case înșiruite, 300 case cuplate, 358 de case detașate, 162 de vile pe terenuri individuale, 384 apartamente în regim de locuințe sociale.
  • În 2018, Emil Boc promitea consilierilor locali social-democrat că va construi un nou corp de clădire la școala “Iuliu Hațieganu”, promisiune evident neonorată.
  • Puterea liberală din Cluj-Napoca a promis administrarea unitară pentru complexul sportiv multifuncțional Cluj Arena și Sala Polivalentă, două obiective importante pentru oraș, însă pierderea de locuri de muncă pentru clientela de partid, după comasare, i-a determinat pe cei din Executivul primăriei să temporizeze unirea.
  • A promis finalizarea programului de reabilitare termică și de modernizare a centralelor termice de cartier până în 2017, însă „revoluția industrială” promisă în iunie 2012 are greutatea și viteza unui melc. Finalizarea programului se va realiza, probabil, în 2027, 2029...
  • Străzi din domeniu public cu un REGIM JURIDIC INCERT: Emil Boc nu-și asumă reabilitarea străzii Triajului, chiar dacă oficialii CNCF CFR SA și-au manifestat dorința de a colabora în această speță. De mai bine de zece ani, aproximativ 200 de clujeni sunt afectați zilnic de starea proastă a străzii Tirajului. Având în vedere că primarul Emil Boc a informat de mai multe ori că nu poate reabilita strada Triajului până nu trece în proprietatea publică a municipiului, am demarat un dialog instituțional pentru rezolvarea problemei. În urma răspunsului ministrului transporturilor, concluzia este una simplă: CNCF CFR SA își arată toată disponibilitatea și sprijinul pentru asfaltarea străzii Triajului, prin urmare realizarea investiției este posibilă și este nevoie doar de voința administrativă și politică a primarului Emil Boc.
  • Străzi PRIVATE uitate: Binomul Boc-Tarcea nu a reușit să țină pasul cu dezvoltarea municipiului, cu extinderea imobiliară care a determinat apariția a numeroase străzi private dar care sunt abandonate de primărie, chiar dacă în campania electorală din mai 2016, Emil Boc a promis asfaltarea lor: „400 de străzi private ar dori să ia în proprietate municipalitatea pentru a le moderniza cu bani publici. Acestea vor fi preluate în baza unor acte de donație”
  • Strazi neasfaltate din CENTRUL Clujului: Până să robotizeze funcționarii publici din primăria Cluj-Napoca, Emil Boc trebuie să asfalteze o stradă de pământ din centrul orașului: `În jurul Lacului`. Oare va asfalta robotul Antonia strada de cinci stele `În jurul Lacului`?
  • Străzi neasfaltate din CARTIERELE Clujului: Asfaltarea mai multor străzi este o promisiune electorală nerealizată încă din 2011, însă și în 2020 situația este aceeași: străzi din pământ. Au trecut deja șapte ani de când marea asfaltare trebuia finalizată, acțiune anunțată de camarila PDL-ului, prin fostul edil Sorin Apostu. Cât trebuie să mai suporte clujenii noroaiele și gropile, în condițiile în care impozitele achitate sunt generoase?
  • Încă de acum zece ani a promis rezolvarea problemei parcărilor în Cluj-Napoca. Dacă în 2008 Emil Boc anunțat construirea câtorva parkinguri, în 2012 a revenit cu promisiunea sa, și chiar a crescut numărul parkingurilor promise: „Vom finaliza parkingurile începute și vom identifica, cu sprijinul cetățenilor, noi amplasamente pentru a construi parkinguri supraterane în toate cartierele orașului și parkinguri subterane în zona centrală . Vom realiza cel puțin 7.000 de noi locuri de parcare”. În concluzie, în acest moment, promisiunea privind construirea de parkinguri este departe de a fi onorată, ritmul construcției acestora fiind unul foarte lent.
  • În ultimii ani, Emil Boc a promis clujenilor realizarea unui Someș navigabil, cu bărcuțe și insule de relaxare. Probabil nici în 2020, Emil Boc nu va putea explica de ce, încă, pe Someș, nu avem bărcuțele promise în campania din 2012. Vă reamintesc, urbaniștii clujeni au semnalat încă din 2012 că proiectul de transformare a Someșului în canal navigabil este complet neadecvat cu potențialul pe care îl are râul.
  • Drama socială și economică de la Pata Rât, o pată pe obrazul tuturor politicienilor clujeni, implicit a comunității noastre, o problemă socială care ne pune pe harta Europei a pungilor de sărăcie și marginalizare socială, nu a fost, nu este și nu va fi o prioritate pentru Emil Boc și cercul său de apropiați.
  • Lucrări de mântuială la zeci de străzi recent modernizate care rezistă maxim doi-trei ani, apoi strada/bulevardul devine șvaițer. În mandatul 2016-2020 s-a ajuns ca lucrările făcute în pripă pe o stradă din Cluj-Napoca să ducă la o situație ridicolă: o mașină care ridica gunoiul a rămas blocată în asfalt după ce sub roți s-a format o groapă adâncă de un metru.
  • Bazinul polo al Clujului, o altă promisine nefinalizată. Decizia de a se construi un bazin de polo în Gheorgheni datează din 2007, când CNI a aprobat programul "Bazine de înot", unde a fost inclus și Clujul. Promisiunea a fost reluată în anii următori, însă la ultimele alegeri, în 2016, Emil Boc a uitat să menționeze această restanță.
  • Din 2011 de când a fost preluat de municipalitate, Boc și viceprimarii Clujului au promis în fiecare an că introduc Turnul Pompierilor în circuitul cultural și turistic. Totul a rămas însă la stadiul de promisiune... În raportul de activitate la un an din noul mandat (2016-2017), Emil Boc prezenta concursul pentru reabilitarea Turnului Pompierilor, după ce doi ani la rând, a scris în rapoartele de activitate că va avea loc concursul, în sfârșit a sosit momentul să scrie ca a avut loc concursul de idei pentru reabilitarea Turnului Pompierilor. În 2020, Emil Boc promite din nou soluționarea speței.
  • Un alt proiect important care a rămas la stadiul de schiță și promisiune este celebrul Aqua Park pentru care Emil Boc și PNL Cluj au alocat 1.000.000 lei în 2013. Între timp, primăria Chinteni a reușit să obțină finanțare pentru un proiect similar, în aceste condiții clujenii vor lua drumul Chintenului pentru a se relaxa în Aqua Park.
  • Plictisit și ușor plafonat administrativ, Emil Boc a început să temporizeze întâlnirile cu clujenii. Dacă în primul mandat Emil Boc asculta clujenii, continuarea consultărilor cu locuitorii tuturor cartierelor pentru a stabili prioritățile orașului a rămas o promisiune uitată în București, practic omul politic Emil Boc a suferit după 2012, după ce s-a întors din București, o transformare politică radicală.
  • S-a topit și gheața de câte promisiuni au fost făcute: Cea privind înființarea unui patinoar permanent în Cluj-Napoca, Emil Boc abandonând proiectul. Ideea unui patinoar permanent în oraș a fost enunțată după primul mandat de primar, patinoarul urmând să fie construit în cartierul Mărăști, pe locul unei foste fabrici de alcool, însă pe acel teren între timp s-au construit sediile Universității Dimitrie Cantemir și FSEGA. Apoi a urmat ult alt „proiect de suflet” al primarului, firește abandonat, amenajarea patinoarului pe lacul Chios din Parcul Central.
  • Una dintre cele mai vechi promisiuni nerealizate ale primarului Emil Boc este reabilitarea Băilor Someșeni. În această speță, primarul Clujului are o scuză pentru că Băile Someșeni, în urma unui proces, în integralitate sunt proprietate privată;
  • De trei ani Emil Boc nu a oferit un răspuns instituțional societății civile la inițiativa cetățenească pentru o politică justă de locuire socială care prevede identificarea nevoii de locuințe sociale, extinderea fondului de locuințe sociale și atribuirea de locuințe sociale în așa fel încât ele să fie accesibile și persoanelor marginalizate social.
  • În 2004 a promis disciplină urbanistică dar în șaisprezece ani a provocat doar un haos urbanistic în Cluj-Napoca, care va produce efecte nedorite pe o perioadă lungă de zeci de ani. Prin aprobarea noului Plan Urbanistic General se dorea o disciplină urbanistică și autorizarea construcțiilor, însă în realitate noul PUG intrat în vigoare în 2015, este atacat în instanță în zeci de procese, iar PUZ-urile care modifică noul PUG, aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local, au fost atacate în instanță de către instituția Prefectului.
  • Un punct nevralgic din Cluj-Napoca care contribuie substanțial la blocarea traficului este trecerea peste calea ferată în zona Tăietura Turcului – Tudor Vladimirescu, unde Emil Boc și consilierii liberali au promis construcția unui pasaj de supratraversare peste calea ferată, care urma să contribuie substanțial la fluidizarea traficului din zonă.
  • Și angajații primăriei s-au convins de cuvântul dat și nerespectat al primarului Emil Boc, o altă promisiune nerealizată fiind grădinița din incinta primăriei, unde cetățenii care vin cu diverse probleme la primărie să-și poata lăsa copiii în timpul necesar rezolvării problemelor respective.
  • În fiecare an, primarul le mai arată clujenilor că se lucrează la trecerea cablurilor în subteran, fiecare metru de cablu rezolvat fiind consemnat minuțios în raportul de activitate. De exemplu, 2015 și până în 2016 au fost introduși în subteran doar 7 metri de cabluri. Proiectul este într-o întârziere evidentă.
  • Chiar dacă mai interesat de identificarea unui brand al orașului a fost primarul Sorin Apostu și Emil Boc a promis în mai multe rânduri identificarea unui brand pentru municipiu. Și în acest caz, un parteneriat cu universitățile clujene putea oferi mai multe variante de branduri pentru oraș.
  • Viceprimar UDMR, majoritate în Consiliul Local Cluj-Napoca tot cu UDMR. În 2004, Emil Boc a jurat pe Biblie că nu face înțelegere cu UDMR și nu s-a ținut de cuvânt. Un gest politic populist pe care nici nu-l înțeleg, nici nu-l aprob, dar care la rându-i a fost aruncat în lada cu promisiuni uitate.
  • Tot în 2004, Boc promitea alocarea unei sume mari din bugetul municipiului pentru subvenționare unor medicamente pentru pensionari: „programe sociale pentru a ajuta oamenii să își procure medicamente, privatizarea și vânzarea spațiilor medicale și mărirea sumelor prevăzute în buget pentru spitale”...
  • Construcția de noi creșe este imperios necesară! În 2019 și în anii trecuți mii de părinți din Cluj-Napoca nu au posibilitatea să-și trimită micuții la creșe pentru că locurile sunt insuficiente. Încă de acum trei ani i-am propus primarului Emil Boc, ca printr-un parteneriat politic local să punem umărul și să construim creșe noi în Cluj-Napoca, în condițiile în care, în 2017, Guvernul PSD a alocat 17 milioane lei pentru construirea a două creșe în cartierul Grigorescu din Cluj-Napoca și alte două în comunele Baciu și Gilău, ambele în valoare de 7,5 milioane lei, fonduri alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
  • A promis construcția de grădinițe însă ritmul este unul lent, chiar dacă bugetul orașului permite construcția mai multor grădinițe. În 2018, Emil Boc a anunțat construcția a două grădinițe pe fonduri europene. În 2017 i-am lansat o provocare, 10 grădiniție noi în Cluj-Napoca. Îi semnalam atunci că în următorii patru-cinci ani, bugetul generos al municipiului Cluj-Napoca permite alocarea unei sume pentru construirea a celor ZECE GRĂDINIȚE/CREȘE noi (în cartiere în care sunt insuficiente, nu există sau sunt neconforme, de exemplu, Mărăști, Între lacuri, Bună ziua, Borhanci). Încă aștept răspunsul primarului la provocarea lansată.
  • Promisiune expirată: termenul de realizare al proiectului 'Redecorarea și reamenajarea zonei Cetățuia - monument istoric, punct de referință al municipiului Cluj-Napoca' era acum opt ani. Amenajarea zonei Cetățuia este însă necesară și astăzi. Cetățuia rămâne în paragină și degeaba se poate admira panorama orașului, dacă riști să-ți rupi picioarele sau să cazi în gol.
  • Unde este SERVICIUL GRATUIT DE MEDITAȚII? Unde sunt MINGILE DE BASCHET și RACHETE DE TENIS promise în 2004? Da, populism cronic al primarului Boc lasă urme: „Pentru cei ce nu au posibilități materiale ca să cumpere o minge de baschet, o rachetă de tenis, eu pot să le pun la dispoziție bugetul Primăriei pentru asta”, promitea Boc. Viitorul primar se mai angaja, în vremea campaniei electorale, să ofere meditații gratuite pentru elevi. „În ceea ce privește exigența pentru admiterea la liceu sau la facultate, familiile sărace nu își permit meditații. Pentru copiii care nu au posibilități materiale, Primaria le va pune la dispoziție un serviciu gratuit de meditații”, declara, în 2004.
  • Emil Boc a promis consilierilor PSD + ALDE, în 2017, reabilitarea tuturor busturilor (inclusiv a soclurilor) și a monumentelor deteriorate din zona centrală a municipiului, cu relevanță pentru istoria și cultura națională, în contextului Centenarului Marii Uniri. Promisiunea a rămas nerealizată, în proporție de peste 80%!
  • Vă amintiți scandalul de corupție din primăria Cluj-Napoca? #CorupțiaUCIDE?! După scandalul de corupție în care a fost implicat mâna sa dreaptă, Sorin Apostu, Emil Boc a promis în 2012 reformarea administrației locale, transformarea acesteia într-o administrație mai eficientă și corectă. Din nefericire pentru clujeni, a păstrat aparatul tehnic care l-a asistat pe primarul Sorin Apostu și a continuat să tolereze vechile cutume din instituție.
  • Celebrul proiect Bike-Sharing este unul dintre proiectele teoretic finalizate dar practic eșuate ale primarului Emil Boc. Proiectul este considerat și de către bicicliști un proiect ratat. Este suficient să fii atent la pistele pentru biciclete care încep de oriunde și se termină abrupt, fără legătură.
  • Altă promisiune nerealizată este demararea unei analize în vederea cumpărării/preluării platformei C.U.G., în scopul construirii unui centru de afaceri, vamă liberă, etc.
  • În 2004, în timpul campaniei electorale de la locale, deputatul Emil Boc promitea instituirea, prin lege, a unui registru al promisiunilor electorale. De ce nu l-a susținut prin ordonanță de urgență când a fost premier?
  • Deputatul Emil Boc promitea în 2004 că dacă va ajunge primarul Clujului va înființa un serviciu de consiliere juridică pentru vechii proprietari ai caselor naționalizate: „Nu putem să-i lăsăm pe oameni să moară cu dreptatea în mână. Nu știți ce sentiment cumplit este să ai dreptate, dar să n-ai bani, este cumplit. Eu sunt jurist, sunt avocat, sunt membru în comisia juridică a Parlamentului, și am întâlnit atâtea situații de oameni care au venit la mine cu sentințe corecte, dar nu aveau banii să și le execute, pentru că li se cer bani pentru executarea judecatorească”. Abordarea populistă nu și-a găsit finalitatea.
  • La nivel de infrastructură trecem la promisiuni electorale nerealizate și unele pasaje pietonale subterane promise în 2012 și 2016, pe modelul celor existente în orașele occidentale aglomerate, în intersecțiile intens circulate, așa cum sunt, spre exemplu, cele din P-ța Mihai Viteazu, P-ța Lucian Blaga, P-ța Avram Iancu sau P-ța Mărăști.
  • Indiferență totală la apelul colegilor mei din Consiliul Local cu privire la solicitarea de construire/igienizare a toaletelor publice în toate cartierele orașului.
  • Cluj-Napoca este în topul național, pe locul II, la consumul de droguri, municipiul fiind împânzit de consumatori, presa locală relatând pe larg această situație. Emil Boc nu a venit cu o strategie locală contra consumului de droguri, prevenția în Cluj-Napoca fiind zero, în condițiile în care Primăria Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj și-au asumat mare parte a prevenției printr-un parteneriat cu ANA, urmând ca Executivul județean și primăriile orașelor clujene să finanțeze și să dezvolte activitățile de prevenție.
  • A promis că va sprijini sportul clujean și implicit Universitatea Cluj dar a uitat să redea baza sportivă Dan Anca clubului universitar. În contextul în care nu au fost respectate obligațiile părților din contractual de asociere și nici din Proiectul de hotărâre privind asocierea Municipiului Cluj-Napoca cu Fundația 'Primăvara Clujană' și situația juridică a terenului este discutabilă, o parte din acesta fiind retrocedat, consider că există o baza legală pentru rezilierea contractului.
  • Dezvoltarea de parcări tip „park and ride”, spre exemplu, lângă viitoarea Centură de Sud a fost promisă consilierilor locali PSD+ALDE pentru votarea bugetului orașului pentru anul 2018. În această speță, în 2019, un pas timid a fost realizat, după ce Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj au încheiat un protocol de colaborare în vederea realizării unor parcări de tip „park&ride”. De atunci însă nimic nu s-a mai întreprins!
  • În 2004, pe bună dreptate, conștient că sportul este o alternativă la „găștile de cartier și consumul de droguri”, Boc promitea construirea de terenuri de sport și panouri de baschet cu instalație de nocturnă, în toate cartierele municipiului. Unde sunt terenurile și panourile?
  • Felicitări Emil Boc! Între timp am pierdut și competiția pentru titlul de Capitală Culturală Europeană: „Felicităm încă o dată Timișoara și Haideți ca în 2021 să-i invitam pe toți europenii să vadă și Cealaltă Capitală, Cluj-Napoca, capitala Transilvaniei” declara în septembrie în 2017.
  • Emil Boc a promis încă din 2004 transparență totală în actul administrativ, o promisiune constantă în campaniile electorale. Ceea ce trebuie amintit, este faptul că transparență înseamnă și publicarea unor rapoarte, precum cel al Curții de Conturi. Din această perspectivă, sperăm că 2020 să aducă mai multă responsabilitate și respect față de contribuabilul clujean din partea Primăriei Cluj-Napoca.
  • Una dintre marile restanțe ale primarului Emil Boc, în condițiile în care este președintele Asociației Metropolitane de Transport Public Cluj, este prelungirea transportului în comun către cel de-al doilea inel de comune din jurul municipiului. Mai mult decât atât, primarul Clujului s-a încăpățânat să țină ani de zile, comuna Aiton, departe de transportul în comun.
  • Lipsa de organizare a ședințelor pe zona metropolitană a blocat multe proiecte importante, chiar dacă municipiul este inclus în numeroase proiecte care vizează zona, chiar dacă Emil Boc este președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, asociație care a luat ființă în decembrie 2008 prin asocierea municipiului Cluj-Napoca si a județului Cluj cu unitățile teritorial-administrative din aria de proximitate.
  • Parcul Tineretului și Parcul Feroviarilor sunt două promisiuni încă neonorate de primarul Emil Boc. Sunt proiecte pe care le reîncălzește de două-trei ori pe an dar în fapt rămân la fel de palpabile precum tunel de sub Cluj-Napoca, promis de Boc în 2016.
  • Programul de refațadizare a imobilelor din zona centrală - „Marea refațadizare” se desfășoare lent, proiectul inițial care prevedea reabilitarea a 1.000 de cladiri din zona centrală, fiind dat uitării. "Marea refațadizare" a început în 2013 și în Cluj-Napoca, însă cu rezultate mult mai slabe decât în alte orașe din Transilvania. În lipsa respectării promisiunii s-a trecut la introducerea impozitării de 500% pentru pentru proprietarii de clădiri neîngrijire, dar nici aceasta nu funcționează precum s-a sperat.
  • Intrările în Cluj-Napoca dinspre localitățile Feleacu, Florești, Baciu, Chinteni și Apahida arată ca acum șaizeci de ani. Emil Boc a promis concursuri și premii pentru modernizarea intrărilor în municipiu dar în realitate au rămas neschimbate. În ultimii ani am propus primăriei să facă un parteneriat cu universitățile clujene pentru identifica cele mai bune variante de branduire, însă interesul binomului Boc-Tarcea, a fost și în această speță unul limitat.
    Promisiunile electorale de mai sus uitate și/sau abandonate de Emil Boc sunt o dovadă clară a faptul că municipiul s-a dezvoltat prin universități și locurile de muncă apărute ca urmare a tinerilor bine pregătiți, absolvenți ai universităților de prestigiu din Cluj-Napoca.
    Cu siguranță că deschiderea primăriei după epoca Funar și intrarea în Uniunea Europeană au determinat înflorirea economică a orașului și o mobilitate mai mare care la rându-i a generat prosperitate.
    Primăria municipiului Cluj-Napoca a rămas din nefericire în urma acestei dezvoltări, cele mai bune dovezi fiind principalele provocări ale orașului, haosul imobiliar și traficul infernal din oraș, probleme majore în prezent și cu siguranță și în viitor, pentru care Emil Boc, din timp, nu a aplicat soluții și nu a avut o viziune corectă, realistă, a Clujului de un milion de locuitori.
    Binențeles, numeroase reușite administrative se pot trece și în dreptul executivului primăriei, însă așteptările clujenilor nu au fost onorate de camarila politică PDListă cuibărită pe Moților nr. 3
    Astăzi avem nevoie de un aer de primăvară în Cluj-Napoca, de un executiv vizionar și curajos, nu de o administrație liberală plafonată!
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 19 mai 2022, 23:53
    Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
    E-mail: webmaster@cdep.ro