primită de la domnul deputat Gabriel Horia Nasra (Grupul parlamentar al PSD)
Investitorii imaginari ai domnului Alin Tișe

De-a lungul anilor, în cele două mandate de președinte al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a promis în mai multe rânduri că va aduce investitori, investiții, multinaționale de renume din Occident în parcurile industrial clujene.

“La parcuri industriale imaginare, precum TETAROM IV, V și parțial I, avem parte și de investitori imaginari. Este memorabil anunțul privind sosirea indienilor de la Tata Motors la Cluj, apoi informările privind negocieri de succes cu `mari companii` din occident sau Asia.
În fapt, de doi ani, marii investitorii străini nu au pus piciorul în județul Cluj. Și până la urmă cine ar fi interesat de parcurile industriale din subordinea Consiliului Județean Cluj, când singura preocupare a Executivului este să schimbe directorii din regii?
Prin urmare, în privința parcurilor imaginare și a investitorilor străini imaginari, ori diagnosticul este mitomanie ori este doar dezinteres și inconștiență pură” a declarat deputatul Horia Nasra, președintele PSD Cluj.